Programul de finanțare Investigative Journalism for Europe va acorda granturi de valoare totală de 1,1 milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere derulate în 2021 în statele Uniunii Europene. Totodată, se lansează o nouă și ambițioasă schema de finanțare destinată freelancerilor, au anunțat marți organizațiile care gestionează fondul.

Pentru al treilea an, IJ4EU a reușit să atragă de la Uniunea Europeană fonduri care vor permite continuare activității de watchdog a jurnaliștilor de investigație care acoperă subiecte transnaționale de interes public.

Condus de International Press Institute (IPI),  IJ4EU s-a impus ca un intermediar de încredere  care alocă granturi din bani publici și privați pentru proiecte de jurnalism de investigație, fără a le compromite independența editorială.

Același consorțiu care a gestionat IJ4EU în 2020 va conduce și ediția din acest an a programului. Alături de IPI contribuie la implementarea proiectului  European Journalism Centre (EJC) și European Centre for Press and Media Freedom (ECPMF).

„Suntem încântați că IJ4EU a revenit, cu un cufăr plin de fonduri, pentru a-i ajuta pe jurnaliști să colaboreze dincolo de frontiere și să lanseze investigații complexe.”, a declarat Timothy Large, coordonatorul programului IJ4EU din cadrul IPI.

Încercările anului trecut au făcut ca jurnalismul de investigație să devină  mai important ca niciodată. Ele au amplificat totodată presiunile asupra jurnaliștilor, în special atunci când e vorba de acele investigații care tratează subiecte transnaționale și care necesită multe resurse.  

Ca urmare a succesului schemei-pilot din 2018, IJ4EU a alocat anul trecut granturi în valoare de 1,07 milioane de Euro pentru 49 de echipe transfrontaliere de jurnaliști din întreaga Europă.

În 2021,  fondul IJ4EU va pune la dispoziție un buget de 1,1 milioane de Euro prin intermediul a două scheme de granturi destinate echipelor de jurnaliști provenind din cel puțin două țări UE (sau cel puțin o țară din UE și Marea Britanie). Banii pot fi folosiți în orice scop jurnalistic relevant, inclusiv pentru plata salariilor.

Axa centrală a programului este Investigation Support Scheme, care oferă granturi între 5000 și 50.000 de euro pentru noi proiecte transfrontaliere de investigație.

Coordonată de IPI,  Investigation Support Scheme va aloca €835,000 în 2021. IJ4EU estimează că va deschide primul apel de proiecte în iunie, un al doilea apel fiind preconzat pentru toamna acestui an. 

Schema este menită să sprijine investigații transfrontaliere de orice dimensiune – de la cele foarte locale la cele pan-Europene – și este deschisă echipelor care includ cel puțin un canal media sau o organizație de jurnalism de investigație sau un membru al personalului acestora.

Focus pe freelanceri

În plus, o nouă inițiativă numită Freelancer Support Scheme va oferi echipelor de jurnaliști care lucrează în afara oricărei structuri redacționale granturi de până la 20.000 de euro, la care se adaugă o protecție suplimentară de asistență personalizată, care include oportunități de training, mentorat și conectare.

Gestionat de EJC, Freelancer Support Scheme va avea un buget total de 265.000 de Euro. Pentru această schemă va exista un singur apel de proiecte, în iunie 2021. 

„Jurnaliștii freelance sunt o parte crucială, dar adeseori trecută cu vederea a ecosistemului jurnalismului de investigație”, a declarat directorul EJC, Adam Thomas. „Acest program va finanța direct proiecte vitale produse de freelanceri. Mai mult de atât, vom sprijini inovația, dobândirea de noi competențe și dezvoltarea lor profesională punându-i în legătură cu resurse, oportunități de training și comunitatea globală de jurnaliști”.

Ediția prezentă a IJ4EU va include evenimente cunoscute deja din ultima ediție a programului, incluzând un premiu care celebrează excelența în jurnalismul de investigație transfrontalieră în Europa și o conferință menită să încurajeze colaborarea și inovația.

Coordonate de ECPMF, atât IJ4EU Impact Award cât și conferința  vor avea loc în 2022. 

Directorul ECPMF Lutz Kinkel a declarat:

“Prin intermediul IJ4EU Impact Award, ECPMF a creat primul premiu pentru jurnalism de investigație transfrontalieră. El onorează munca deosebită a reporterilor din teren. Suntem mândri să folosim acest premiu pentru a crește vizibilitatea temelor abordate de laureați și ca să consolidăm o sferă publică europeană comună.”

„Conferința  #UNCOVERED este un cadru perfect pentru ceremonia de premiere, punându-i în lumina reflectoarelor pe câștigătorii granturilor și oferind ocazia de a reflecta asupra condiției jurnalismului de investigație în Europa. Este locul unde jurnalismul se întâlnește cu mass media, iar mass media se întâlnește cu politica”.

Pe lângă finanțare și oportunități de conectare, toți beneficiarii de granturi IJ4EU vor primi asistență practică, editorială și juridică. Aceasta le va permite să lucreze independent într-un mediu care îi sprijină și încurajează. 

În eventualitatea unor amenințări sau intimidări, jurnaliștii vor avea acces integral la mecanismul Media Freedom Rapid Response coordonat de ECPMF, ca și la sprijin de advocacy  din partea IPI, cea mai veche organizație din lume dedicată libertății presei. 

Pentru a fi eligibile pentru programul IJ4EU, echipele trebuie să aibă în componență jurnaliști sau redacții situate în cel puțin două state membre UE.

În ciuda Brexit-ului, jurnaliștii britanici sunt în continuare eligibili în aceleași condiții ca și colegii lor din UE, pentru că finanțare prezentei ediții a programului IJ4EU provine din ultima tranșă a bugetului multi-anual al UE, la care a contribuit și Marea Britanie.

IJ4EU primește aplicații și din partea jurnaliștilor din statele candidate la aderarea la UE atâta timp cât fac echipă cu colegii lor din cel puțin două state membre UE.  

Independența e sacră

Temele proiectelor trebuie să prezinte interes public și relevanță transfrontalieră.

Vor fi acceptate echipe formate din profesioniști de la toate tipurile de media – presă scrisă, audiovizuală, media online, realizatori de documentare și platforme de story-telling. Aplicațiile trebuie depuse în limba engleză și să conțină o descriere a proiectului, planul de publicare/difuzare și un buget.

Independența este un pilon central al modelului de finanțare oferit de IJ4EU. Toate proiectele finanțate în cadrul Investigative Support Scheme și al  Freelancer Support Scheme, ca și câștigătorii IJ4EU Impact Award sunt selectați de un juriu compus din experți independenți. 

Donatorii fondului IJ4EU nu au voie să influențeze selecția proiectelor, iar partenerii proiectului IJ4EU sunt hotărâți să protejeze libertatea editorială a beneficiarilor de granturi.

În 2020, IJ4EU a primit principalele fonduri de la Comisia Europeană, cu cofinanțări de la  Open Society FoundationsFritt OrdLuminate și de la City of Leipzig.

În 2021, programul a primit din nou fonduri de la Comisia Europeană ca Activitate Preparatorie. Alți donatori vor fi anunțați pe măsură ce parteneriatele sunt confirmate. 

Contacte de presă:

IPI: Timothy Large, coordonator de program IJ4EU, tlarge[at]ipi.media

EJC: Zlatina Siderova, manager de proiect, siderova[at]ejc.net

web: KontraBit